
Emil Hurezeanu: AUR-ului îi lipsește în România o „rachetă în două trepte” care împinge AfD-ul în sus în Germania
„Au încercat să facă valuri în jurul livratorilor străini. Încearcă să recupereze cumva”, susține Emil Hurezeanu despre strategia AUR.

„Au încercat să facă valuri în jurul livratorilor străini. Încearcă să recupereze cumva”, susține Emil Hurezeanu despre strategia AUR.

„Totul constă în educație. În momentul în care ai educat copilul să se poarte frumos cu ființa de lângă el, oricum ar fi, atunci ai câștigat bătălia”, a explicat Ovidiu Pânișoară.

„Așa că scopul meu prin muzică este, într-adevăr, tot acela de a vindeca”, explica Teodora Sava într-un interviu din presa britanică.

În cadrul evenimentului, Miruță a susținut un discurs de 8 minute în care nu l-a menționat deloc pe fostul antrenor legendar român. Asta în ciuda faptului că la inaugurare au participat și fiul și nepotul lui Il Luce.

„Nu ne reprezintă, nu a fost deloc inspirată şi nu are nimic în comun cu ceea ce înseamnă istoria şi tradiţia lui Dinamo”, a declarat Cornel Dinu despre noua siglă.

Joi, premierul canadian Carney se va adresa Parlamentului European pentru a-și detalia viziunea privind apropierea de Europa.

„Cred că investițiile în zonele urbane – parcuri, zone de agrement, spații pietonale și centre istorice – sunt la fel de importante ca marile proiecte de infrastructură”, a mai scris Ilie Bolojan pe Facebook.

Dr. Flavius Gherasie a adus la Bagdasar‑Arseni proceduri la nivel european, dar nu se laudă cu asta: Cardiologia intervențională înseamnă oameni.

„Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor și membrilor staffului pentru rezultatele obținute și pentru modul în care au reprezentat România!”, transmite Federația în postarea de pe rețelele de socializare.

Revolut a divulgat unor atacatori date sensibile ale unor clienți, după ce solicitările false au venit de pe domeniul unei instituții guvernamentale. Printre informațiile expuse s-au aflat acte de identitate, selfie-uri și date bancare.

Reconcilierea nu înseamnă uitarea crimelor, ci refuzul de a le transforma în combustibil electoral. Adevăratul patriotism apără securitatea cetățenilor, nu resentimentele din care profită Kremlinul.

Șase civili au murit și 43 au fost răniți în ultimele 24 de ore, conform autorităților ucrainene, în urma atacurilor rusești pe teritoriul Ucrainei.

Călin Georgescu a fost întâmpinat de circa 2.000 de oameni la Oradea. Vizita din Piața 100 a adus scandări, îmbulzeală, comercianți nemulțumiți și un protest cu mesajul „Marș la Moscova!”.

Cum îți recuperezi banii pe vacanța pierdută, fără liste, fără complicații. Iată pașii reali pe care îi poți face chiar azi.

Generalul Chelaru vrea să transforme drapelul național într-un fel de moaște a căror pupare devine obligatorie în fiecare zi de 26 iunie, dacă nu, se lasă cu amendă.

De la petrecerea din Pădurea Băneasa la reuniunile din nordul Finlandei. Nicușor Dan participă la summitul european din Laponia, unde va vorbi despre legătura dintre securitatea Arcticii și cea a Mării Negre.

Dumitru Chisăliță contestă comparația potrivit căreia regenerabilele sunt automat cele mai ieftine surse de energie.

Navigatorii pregătiți prin programe universitare ajung să facă voluntariat pentru că statul nu le asigură posturi în spitale, deși prezența lor acolo este foarte necesară.