Mediafax

Mediafaxpagina 25

Articole, pagina 25

pagina 25 din 36

Cu cât ar putea crește prețul carburanților din cauza grevei de la Terminal Oil? Dumitru Chisăliță (AEI): Dacă oprirea depășește zece zile, vorbim de disponibilitatea fizică a produselor

Greva generală anunțată la Terminal Oil, companie controlată de stat care operează cel mai mare terminal pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional, vine într-un context global deja dificil și ar putea duce, în funcție de durata reducerii activității la creșteri ale carburanților la pompă, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-un comentariu la solicitarea reporterului Mediafax.

MediafaxMediafaxMădălina Prundea15 sept.

Peste 200 de cineaști israelieni sar în apărarea creatorilor documentarului despre Gaza | Ministrul israelian al Culturii cataloghează acest lucru drept „un act de trădare”

Peste 200 de cineaști israelieni s-au mobilizat în apărarea regizorilor Yuval Abraham și Rachel Szor, după valul de critici și amenințări apărut în urma documentarului „NAZA”, despre operațiunile militare israeliene din Gaza. Filmul, premiat la Veneția, a provocat reacții dure din partea autorităților israeliene.

MediafaxMediafaxLuiza Moldovan15 sept.

Netanyahu îi cere lui Lapid sprijin pentru creșterea bugetului apărării | Armata israeliană se confruntă cu o criză financiară

Premierul israelian Benjamin Netanyahu încearcă să obțină sprijinul liderului opoziției, Yair Lapid, pentru o creștere masivă a bugetului destinat apărării, potrivit presei israeliene. Discuția vine pe fondul unei crize financiare care, potrivit unor surse militare citate de presa israeliană, începe să afecteze capacitatea armatei de a-și menține operațiunile și nivelul de pregătire.

MediafaxMediafaxLuiza Moldovan15 sept.

Chile scrie istorie în lupta cu rabia | Este prima țară din America de Sud care elimină transmiterea bolii de la câini la oameni

Chile a devenit prima țară din America de Sud care a eliminat transmiterea rabiei de la câini la oameni, după mai bine de cinci decenii de măsuri de prevenție și supraveghere. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a validat oficial acest progres și a prezentat luni performanța țării drept un exemplu pentru statele care încearcă să pună capăt deceselor provocate de această boală.

MediafaxMediafaxLuiza Moldovan14 sept.

Mahmoud Khalil dă în judecată Columbia University și acuză „discriminare sistematică” împotriva studenților palestinieni

Conflictul dintre Mahmoud Khalil și Columbia University ajunge în instanță. Activistul pro-palestinian, care a fost reținut de autoritățile americane în 2025 și a petrecut luni într-un centru de detenție pentru imigranți, acuză acum universitatea de discriminare și de persecutarea studenților care susțin cauza palestiniană.

MediafaxMediafaxLuiza Moldovan14 sept.