Observator

Observatorpagina 24

Articole, pagina 24

pagina 24 din 29

Insula Iubirii, lider detașat de audiență, cu ediția în care s-a aprins în premieră flacăra

Primele momente în care au realizat că despărțirea de parteneri pentru 21 de zile este reală, primele date-uri când și-au amintit cum arată conexiunile la început de drum, dar și primele nopți cu emoții, tensiuni și lacrimi. Din cea de-a patra ediție, Insula Iubirii le-a adus pe toate pentru participanți și a reamintit că sezonul MAXIM este surprinzător la fiecare pas. Ediția a fost lider detașat de audiență, iar poveștile revin vinerea viitoare, la 20:30 și sâmbătă, la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

ObservatorObservator13 sept.

Toţi salvamontiştii din Argeş, chemaţi la aceeaşi misiune. Turiştii, avertizaţi că Salvamont va răspunde greu

Toţi salvamontiştii din Argeş sunt implicaţi, de sâmbătă după-amiază, alături de colegi ai lor din Sibiu, în recuperarea trupului unui turist care a murit după ce a căzut 200 de metri în Munţii Făgăraş, la Vârful Mircii. Zona este una foarte expusă şi dificilă. Astfel, turiştii sunt avertizaţi că, duminică, răspunsul la alte intervenţii ar putea fi întârziat.

ObservatorObservator13 sept.

Secretul celui mai bun magiun de prune. Rețeta tradițională fără zahăr, păstrată din bătrâni

Este perioada în care fructele s-au copt, se culeg, iar din ele se pregătesc adevărate delicatese. Într-o localitate din judeţul Mureş a început culesul prunelor, iar gospodinele prepară tradiţionalul magiun la ceaun. Secretul este transmis din bătrâni, iar procesul...de durată. Însă, rezultatul este un desert fără zahăr pe care specialiştii îl consideră numai bun pentru sănătate.

ObservatorObservator13 sept.

Turist beat, salvat de la înec în Eforie Nord. Noile amenzi pentru cei care ignoră steagul roșu

La mare, unii turişti isi riscă viata si uita de reguli. Unul dintre ei a uitat chiar şi cât de periculos este să intri în apă ametit de aburii alcoolului. Din fericire, salvamarii din Eforie l-au văzut la timp ca să-i oprească aventura. Iar astfel de situaţii sunt tot mai des întâlnite pe litoral. Aşa că, dacă avertismentul nu ajunge, poate ajunge amenda. Până la 3 mii de lei, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie votat în Parlament.

ObservatorObservator13 sept.

"M-a lăsat fără aer". Un bărbat din Timişoara, înjunghiat de iubită după o ceartă

Scene şocante au avut loc aseară în Timişoara. O femeie a sunat la 112 după ce a văzut cum un bărbat este înjunghiat într-un apartament. Poliţiştii au ajuns imediat la locul indicat şi l-au găsit un bărbat cu mai multe răni grave. Totul ar fi pornit de la un conflict aprins, pe care acesta l-a avut cu partenera sa. Femeia susţine că ar fi fost atacată şi ameninţată şi a vrut să se apere. În cele din urmă, tânăra a fost dusă la secţie.

ObservatorObservator13 sept.

Braşovean, muşcat de un câine periculos în parc. A vrut să-şi apere propriul câine de atac

Imaginați-vă că sunteți într-un parc, la o plimbare obișnuită cu animalul de companie, iar un câine lăsat liber îl atacă. A pățit-o un brașovean de 40 de ani, care, în încercarea de a-și apăra câinele, a fost rănit de un câine periculos. Totul s-a întâmplat într-un parc cunoscut din Brașov, iar localnicii spun că nu ar fi primul incident în care este implicat același patruped. Ar aparține familiei care administrează un restaurant din zonă și ar fi lăsat frecvent nesupravegheat. Nu este singura victimă. În urmă cu nici măcar o lună, același câine ar fi omorât un alt patruped.

ObservatorObservator13 sept.

"Am crezut că a explodat butelia". Dronă prăbușită la mai puțin de 500 de metri de case, în Suceava

Razboiul hibrid al Rusiei e tot mai agresiv in Romania. De data aceasta, localnicii din județul Suceava au trecut prin momente de panică după ce o dronă a explodat la doar câțiva metri de casele lor. Aparatul de zbor a traversat două state vecine și județul Botoșani înainte de a ajunge în Suceava. După impact, aceasta a luat foc pe un câmp, iar resturile au ajuns aproape de zonele locuite. O femeie a fost rănită, iar o casă - avariată. Incidentul vine la doar câteva zile după cel de marți, când o altă dronă a intrat pe teritoriul României și a explodat ulterior peste graniță, în Republica Moldova.

ObservatorObservator13 sept.

Bolojan: "Demisia unui premier sau a unor miniştri dintr-un guvern demis nu ar face decât să accentueze criza"

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că demisia sa ori a unor miniştri din Guvernul demis "nu ar face decât să accentueze criza" şi ar fi un lucru iresponsabil. El arată că o soluţie de deblocare, "departe de ideal, dar necesară", este un guvern neutru, format din tehnocraţi, cu obiective clare şi limitate, dar "un autentic guvern de tehnocraţi, nu unul cu miniştri controlaţi din birourile PSD". "Refuzul PNL de a valida un guvern care include PSD nu este o simplă supărare sau încăpăţânare, ci lecţia fostei coaliţii: PSD nu are niciun respect pentru interesul real al României şi îşi urmăreşte doar propriile interese clientelare", subliniază el.

ObservatorObservator12 sept.