Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, profesorul și expertul în educație Dragoș Iliescu a răspuns celor 10 întrebări scurte, adresate de jurnalistul Florin Negruțiu.
Și pentru că la noi, dacă ceva merge bine trebuie schimbat, iată că perioada apogeului profesional a TVR se sfârșește aici.
Am vorbit cu Tudor Giurgiu pentru a afla cum a fost experiența filmării unui film în 7 zile și mi-a spus că a fost una foarte intensă, dar foarte eliberatoare. Mi-a spus că un film necesită un timp de documentare, în care se așteaptă aprobări, dosare și finanțări, dar în acest caz “trebuia pur și simplu să-l facem”. L-am întrebat și despre lucrul cu actorii, iar răspunsurile lui m-au bucurat, pentru că am văzut cât de important este pentru el actorul și câtă liberatate îi oferă. Mi-a spus că nu crede în actorul executant și că îi place să fie surprins de un actor care duce personajul pe o rută la care el nu s-a gândit.
Există conflicte despre care aflăm aproape totul și conflicte care trebuie să ajungă să ne amenințe direct pentru a ne interesa. Yemenul face parte, de mai bine de un deceniu, din cea de-a doua categorie.
De obicei, nu dau explicații la ceea ce scriu. Cine înțelege, bine, cine nu, nu. Dar, întrucât destui dintre cei care au postat la articolul „Monumentul MCN” mi se par de bună conștiință, însă prea puțin dispuși să înțeleagă textul, adaug aceste rânduri, sper, lămuritoare.
Aflăm că miile de eroi meseanici au crăpat spre intrarea țării în Cartea Recordurilor Guinness și a se construi un spital de psihiatrie pentru copii. Cinste lor!
Rezolvarea crizei nu e la Bolojan, ci la Nicușor Dan: nu premierul interimar trebuie „să-și dea demisia” și să pună lacătul pe Guvern, așa cum îi cer isteric diverși, ci președintele trebuie să propună un premier. Așa zice Constituția.
La Țebea se comemorează astăzi 154 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Republic acest text, scris în urmă cu 30 și ceva de ani.
Am ieşit de la Ateneu sâmbătă seara cu strălucirea muzicii lui Beethoven şi Ceaikovski în minte, cu satisfacția aceea pe care ți-o poate da doar o interpretare memorabilă. Trioul internaţional pe care l-am ascultat în 12 septembrie şi-a regalat publicul cu versiunile memorabile a două partituri în care intensitatea emoţională e o cheie de boltă. Da, muzica nu este și nu trebuie să fie doar o simplă plăcere, ea trebuie să-ți răscolească simțurile, să rămână cu tine, să te ocupe și să te transforme pentru mult timp.
Când eram „mică” (adică până a ajuns și pe la noi democrația, nițel contorsionată, probabil de la transport), aveam o vecină și prietenă a cărei mamă era librar. Librăria era, foarte convenabil, chiar în drumul meu spre școală, ceea ce însemna că treceam pe acolo mult mai des decât ar fi fost necesar pentru un copil care, teoretic, nu avea nimic de cumpărat.
De ce propriile realizări pot părea insuficiente atunci când te compari cu ceilalți.
Am vrut să aflu dacă supărarea matematicienilor vine dintr-un fel de invidie profesională sau avertismentul lor despre cum AI-ul riscă să denatureze ireversibil câmpul matematicii este valid. Ce am descoperit este relevant pentru noi toți, indiferent dacă mai știm sau nu să rezolvăm integralele din liceu.
Unii oameni se gândesc la mâncare doar atunci când le este foame. Pentru alții, însă, acest gând revine aproape constant: „Ce mănânc? Ce mai gust? Poate ceva dulce?”. Nu este vorba despre lipsă de voință sau de autocontrol, ci despre ceea ce specialiștii numesc Food Noise („zgomot alimentar”).
Perioada asta e una în care avem nevoie să ne oferim totuşi odihnă. Drămuit poate, dar e nevoie – suntem precum cei ce aleargă un maraton: ne gospodărim energia nu doar pentru a rezista pȃnă la capăt ci şi pentru a avea o mică rezervă pentru sprintul final (care în cazul de faţă este etapa pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă).
Aceasta este galaxia din Andromeda, cea mai apropiată galaxie mare de noi. Toți ați auzit de ea.
Să-i mulțumim PSD-ului când AUR va trece de 50 la sută!
Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, scriitorul Emil Hurezeanu, fost ambasador și Ministru de Externe, a făcut o paralelă între ascensiunea AUR în România și victoria AfD din Germania.
Locuiesc acum în Brașov și, în ultimele săptămâni, am urmărit aici o dezbatere care mi se pare mai familiară decât m-aș fi așteptat.
Noi am crescut cu radioul, televizorul, CD-ul și prietenul care îți trimitea o melodie. Ei au crescut cu Spotify, YouTube, TikTok și milioane de recomandări. Noi căutam muzica. Acum, muzica îi caută pe ei.
În fiecare septembrie apare aceeași imagine, a unor educatoare cu ani mulți de experiență care spun că nu mai știu ce să facă. Copii care plâng ore întregi, copii care se agață de ușa clasei, copii care nu vor să stea la masă, nu răspund la cereri, nu intră în joc, nu se desprind de adultul de care s-au atașat.