Campania electorală a început deja în România. Se prelinge prin biserici și prin târgușoare de la sat, dar și-a găsit locul cu precădere printre icoane. De data asta, însă, catedralele nu mai sunt monopolizate de un singur candidat. Tiptil, un altul se arată.
De 4 luni scriu aici că între PSD și AUR nu e nicio diferență și că noua coaliție se consolidează în fiecare zi, în ciuda faptului că președintele se încăpățânează să numească PSD „partid proeuropean”, de teamă - vezi Doamne! - să nu alunece spre AUR.
Rachel Yehuda, cercetătoare la Mount Sinai, a studiat timp de două decenii copiii supraviețuitorilor Holocaustului. În 2016, echipa ei a publicat un studiu care a comparat metilarea genei FKBP5, implicată direct în reglarea răspunsului la stres, la părinți care trecuseră prin lagărele naziste și la copiii lor adulți. Ambele generații arătau modificări ale aceleiași gene, în aceeași regiune, deși copiii nu trăiseră niciodată evenimentul în sine.
Poate că de data asta ar trebui să folosim datele pentru ceva mai greu decât găsirea cu milioane de lupe a vinovatului: să identificăm devreme copilul care nu înțelege ce citește, să știm ce poate și ce nu poate încă să facă, să intervenim înainte ca dificultatea din clasa a III-a să devină decalaj în clasa a VI-a și analfabetism funcțional la 15 ani și să măsurăm dacă intervenția, orice intervenție, a funcționat.
Premiul al II-lea i-a revenit lui Joshua Kováč, din Statele Unite ale Americii, iar Premiul al III-lea, lui Sanghyeok Park, din Coreea de Sud. Samuel Niederhauser a câștigat și Premiul Publicului, precum și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse Waves of Gravel, de Malika Kishino.
Pe lângă ceea ce studiezi la școală (și să recunoaștem că nu au cum să te pasioneze chiar toate materiile, așa cum foarte bine poți descoperi o nouă materie, datorită profesorului ce o face interesantă), eu consider că sunt extrem de importante următoarele aspecte (ca la școală, cu liniuță):
Weekendul diplomatic dintre Moscova și Kiev s-a încheiat așa cum s-au desfășurat, de altfel, toate rundele anterioare de negocieri din acest război: cu declarații de optimism prudent și cu absența oricărui semn concret că părțile s-au apropiat de un acord.
Weekendul trecut, Călin Georgescu a făcut turneu prin Moldova. S-a întors cu trei uși închise în față. Ce le leagă nu e că ar fi fost trântite de „sistem”. Dimpotrivă. Au fost închise exact de instituțiile în numele cărora vorbește „președintele ales”.
Victoria AfD în Saxonia-Anhalt produce, inevitabil, încă o discuție despre ascensiunea extremei drepte în Europa. E o discuție necesară, pentru că filiala AfD din Saxonia-Anhalt se află de ani buni în atenția autorităților germane pentru extremism de dreapta.
- Au anunțat că va urma o iarnă cumplită, deschide doamna discuția, cu o dicție pedantă, ușor franțuzită.
Duminică seara, în Saxonia-Anhalt, 43,8% dintre alegători au votat AfD, un partid pe care serviciul de informații al propriului land îl clasifică drept organizație extremistă de dreapta. Atât.
Locuiesc în diaspora și urmăresc de aproape starea parohiilor românești din Occident. Marea lor majoritate sunt găzduite gratuit de biserici catolice sau protestante, ca un gest de deschidere a Europei Occidentale față de valorile Răsăritului bizantin.
Victoria AfD în Saxonia-Anhalt este, dincolo de ideologia acestui partid, un semnal pe care partidele tradiționale din Europa nu-și mai permit să-l ignore. Electoratul s-a săturat. Nu doar de anumite politici, ci de aceiași oameni, de aceleași discursuri și de aceeași clasă politică.
Pentru mine, fiecare început de an școlar era un motiv de bucurie. Îmi plăceau rechizitele mirosind a nou, caietele impecabile și etichetele scrise cu grijă. Învățasem să-mi fac singură coperțile dintr-o hârtie mai groasă, albastră - probabil de atunci mi se trage talentul de a împacheta cadouri impecabil.
La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.
În Turcia, un nou partid pare să aducă speranță celor ce au ajuns la limita răbdării și la capătul economiilor. Costul vieții a atins niveluri fără precedent, salariul minim, de aproximativ 500€, nici nu mai acoperă de multe ori prețul chiriei. Alimentele zilnice, fructele sau legumele, au prețuri „europene” (doar pâinea albă, în special cea subvenționată de guvern, are prețuri mai omenești).
Am avut o delegație de muncă pentru o săptămână în China. A fost prima dată în viață mea când am vizitat această țară și, sper eu, nu ultima. Am tras mai multe concluzii în urma acestei vizite. Mai jos, aveți concluziile mele legate de aspectele sociale ale Chinei.
Stabilitatea politică începe să devină un avantaj economic tot mai vizibil în Europa. Italia oferă astăzi unul dintre cele mai clare exemple: continuitatea guvernului Giorgia Meloni a contribuit la creșterea încrederii investitorilor și la reducerea presiunii asupra costurilor de finanțare, în ciuda unei datorii publice de 138% din PIB.
Ce ar fi dacă profesorii i-ar evalua pe elevi „cu propriile simțuri”
Marea manipulare din energie: se creează frica, se găsește vinovatul și apoi românilor li se vinde „soluția”