
A câștigat două trofee cu Rapid, dar laudă o rivală din București: ”După plecarea lui, mă gândeam că dă înapoi. Dar iată, surpriză!”
Costin Lazăr (45 de ani) s-a retras din fotbal în urmă cu șase ani.

Costin Lazăr (45 de ani) s-a retras din fotbal în urmă cu șase ani.

Timişoara a înregistrat, la finalul lunii august, cea mai mare diferenţă a preţurilor locuinţelor faţă de media primului semestru, de 4,1%, în timp ce Bucureştiul a fost singura dintre cele şase mari pieţe urbane analizate în care preţurile s-au situat sub nivelul de referinţă, cu 1%, potrivit unei analize de profil.

Procurorii şi poliţiştii de la Combaterea criminalităţii organizate au descins, miercuri, la trei adrese din Bucureşti, Cluj şi Suceava într-un dosar de pornografie infantilă care îl vizează pe fostul preot Cristian Pomohaci. Percheziţiile au loc la mai puţin de o lună de când Pomohaci a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de agresiune …


Renault a deschis un laborator de dezvoltare a tehnologiilor bazate pe inteligența artificială în cadrul Universității Politehnice din București.

Un notar public din București a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 173.000 de lei, iar trei imobile au fost puse sub sechestru.

Instabilitatea politică instalată în România ajunge să coste tot mai mult. Cursul euro a ajuns la un nou nivel față de leu, depășind recordul consemnat în a doua zi după demiterea, în luna mai, a Guvernului Bolojan. Declinul s-a resimțit și pe Bursa de Valori București, unde tranzacționarea acțiunilor companiilor autohtone s-a încheiat pe roșu.

Liziera de Lac - complexul rezidențial în care a ales să locuiască și David Popovici, dublu campion la natație - intră într-o nouă etapă de dezvoltare și anunță începerea lucrărilor de construcție pentru Faza 2, care va livra 89 de locuințe premium. Principalele facilități ale proiectului sunt deja operaționale și completează infrastructura de servicii disponibilLă rezidenților. Prezent la eveniment, David Popovici a însoțit jurnaliștii prin turul, cu mai multe opriri, făcut în cadrul complexului, recunoscând că liniștea locului îl ajută să-și încarce cel mai bine bateriile pentru noi și noi performanțe. Campionul David Popovici și Patrick Van Den Bossche, Founder & Managing Director al Liebrecht & wooD, au plantat fiecare câte un stejar care le poartă numele. Aceștia au mărturisit că își doresc ca arborii să crească puternici, iar peste ani, să se poată odihni la umbra lor.

Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a finalizat lucrările de modernizare a stației electrice 110/20/10 kV Filaret, situată în Sectorul 4 al Bucureștiului. Valoarea investiției a fost de aproape 79 de milioane de lei, din fonduri proprii ale companiei. Filaret a fost ultima stație electrică a companiei din București care mai necesita […]

Complexul acvatic este amplasat în zona de est a Bucureștiului, pe malul în Parcul Pantelimon, chiar pe malul lacului. Suprafața totală a amenajării este de 66.801 mp.

Procurorii şi poliţiştii de la Combaterea criminalităţii organizate au descins, miercuri, la adrese din Bucureşti, Cluj şi Suceava într-un dosar de pornografie infantilă care îl vizează pe fostul preot Cristian Pomohaci.

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a lansat miercuri un apel ferm către conducerile politice de la Bruxelles, solicitând intervenția liderilor europeni pentru a bloca o eventuală prindere a puterii de către curentele radicale la București. Oficialul consideră că ezitările partidelor tradiționale de a susține un cabinet pro-european deschid calea spre destabilizarea echilibrelor regionale. Această ieșire la […] <p>The post Avertisment lansat de Siegfried Mureșan în Politico: O alianță între PSD și AUR ar pune în pericol bugetul UE și securitatea regională first appeared on TRUmedia .</p>

Președintele Nicușor Dan a publicat un videoclip despre vizita sa la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU. Filmarea include și un moment personal, de afecțiune, de dinaintea plecării din București: șeful statului și partenera sa, Mirabela Grădinaru, se sărută pe aeroport.
Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar de pornografie infantilă, potrivit unor surse judiciare. Procurorii DIICOT Târgu Mureș au făcut miercuri trei percheziții în București, Cluj-Napoca și Șaru Dornei, într-o anchetă care vizează patru persoane. Una dintre acestea se află deja în arest preventiv într-o altă cauză.

Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București Progresu – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră au ajuns la un stadiu fizic de 15%, potrivit CFR Infrastructură. Contractul de 2,108 miliarde de lei fără TVA este derulat de asocierea RailWorks, formată din Arcada Company și Alstom Transport, și include electrificarea liniei, modernizarea […] © G4Media.ro .

Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București Progresu – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră au ajuns la un stadiu fizic de 15%, potrivit CFR Infrastructură. Contractul de 2,108 miliarde de lei fără TVA este derulat de asocierea RailWorks, formată din Arcada Company și Alstom Transport, și include electrificarea liniei, modernizarea […]
Poliția Română desfășoară la nivel național, în perioada 21 - 25 septembrie 2026, o nouă ediție a campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. În cea de-a doua zi, dedicată exclusiv siguranței digitale, Poliția Capitalei, prin Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității, s-a mutat în Pasajul Universității din București cu un mesaj direct pentru trecători: atenție la capcanele din mediul online, unde conturile vă pot fi golite în câteva secunde! Libertatea a stat de vorbă cu cmș. Mihai Mădălin Mincu, șeful Serviciului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Poliția Capitalei, aflat în Pasajul de la Universitate, unde le explica trecătorilor despre fraudele online.

Procurorii cer arestarea preventivă a încă 14 persoane în dosarul violențelor de la protestul oierilor din Piața Victoriei. Alte zece persoane au fost deja arestate pentru 30 de zile, în urma perchezițiilor făcute marți în București și în 15 județe. În total, 27 de persoane au fost reținute în zilele de 22 și 23 septembrie. …

BIEFF 2026 începe miercuri la București, cu aproape 100 de filme și un program dedicat industriei cinematografice, în care cineaștii români se pot întâlni cu selecționeri și reprezentanți ai unor festivaluri precum Berlinale, Locarno, Sarajevo și Pesaro.

O echipă de angajaţi ai Autorităţii Vamale Române a fost instruită timp de cinci zile în Portul Miami de specialişti americani în combaterea contrabandei şi a traficului de mărfuri periculoase. Cursul a fost organizat de Agenţia pentru Reducerea Ameninţărilor la Adresa Apărării (DTRA), în cooperare cu Vama şi Protecţia Frontierelor din SUA (CBP), informează Ambasada SUA la Bucureşti, într-un comunicat.