
„Trebuie schimbat Marius Baciu de la FCSB?” Răspunsul lui Ioan Andone
Ioan Andone a fost întrebat dacă Marius Baciu ar trebui schimbat, iar fostul mare dinamovist a avut un răspuns categoric.

Ioan Andone a fost întrebat dacă Marius Baciu ar trebui schimbat, iar fostul mare dinamovist a avut un răspuns categoric.

Denis Drăguș ar putea pleca în această vară de la Trabzonspor și poate ajunge la FCSB.

CFR Cluj a învins-o sâmbătă pe Sepsi, scor 3-1, marţi, în prima etapă a Grupei B a Cupei României.

Gigi Becali (68 de ani) a transmis un mesaj clar după eșecul suferit de FCSB în fața celor de la UTA Arad.

CFR Cluj a debutat cu o victorie în grupele Cupei României, scor 3-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Marius Baciu a reacționat cu privire la conflictul dintre Valentin Crețu, pe de o parte, și, pe de altă parte, Arnold Garita și Mihai Stoica.

La scurt timp după ce s-a aflat că Universitatea Craiova îl transferă pe Joao Lameira, mijlocașul celor de la Oțelul Galați, s-a vehiculat că și FCSB este interesată de portughez.

Răzvan Lucescu (57 de ani) și Florinel Coman (28 de ani) s-au întâlnit marți în semifinalele Qatar Cup, într-un duel direct între Al-Sadd și Al-Gharafa.

Nicolae Stanciu a fost decisiv în calificarea echipei sale în semifinalele Cupei Chinei.

Antonio Rudiger a anunțat o decizie neașteptată în cursul zilei de marți.

Influencerița originară din Ucraina are și o experiență importantă în sporturile de contact.

Premier League și Ligue 1, două dintre cele mai puternice campionate de fotbal din lume, sunt transmise exclusiv în România pe VOYO.

Florin Tănase a fost prezentat oficial la Omonia Nicosia în cursul zilei de marți.

Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep după doar patru luni de la numirea sa la formația din Turcia și șapte meciuri pe bancă.

Robert Ion (25 de ani), fost internațional de juniori și jucător trecut pe la FCSB, traversează un moment bun după revenirea în fotbalul românesc. Mijlocașul a înscris din nou pentru Concordia Chiajna, de această dată în Cupa României.

Universitatea Craiova a confirmat, prin intermediul rețelelor sociale, despărțirea de mijlocașul defensiv georgian Anzor Mekvabishvili (25 de ani).

Daniel Isăilă are un debut de campionat de coșmar în Emirate.

Încă o perioadă de mercato, încă un transfer important ratat de Andrei Rațiu.